Blog Giftology

Sfaturi pentru a te juca corect cu kendama

Sfaturi pentru a te juca corect cu kendama

Ai văzut în jurul tău diverși tipi sau tipe, jucându-se cu un mâner cu o sfoară, de care era prinsă o minge cu gaură. Cu ceva eforturi, ai aflat că se numește kendama și că s-ar putea să fii ultimul de pe lume care a aflat asta și, totodată, care nu are și nu știe cum să se joace cu ea. Greu moment!

Ok, stai liniștit, nu ești chiar singurul, mai sunt câțiva ca tine și încercăm să vă ajutăm cu kendama jocuri sfaturi regulice știm și cu ce am mai aflat de la alții. Începi cu ce este o kendama și cum să numești părțile ei componente.

Standard, există patru mărimi de kendama, de la 4,5 inch înălțime la 10 inch.

1. Vârsta – Vârsta, dimensiunea și antrenamentul fizic pot face diferența atunci când vă cumpărați prima kendama.

Dacă se poate să o încercați ar fi foarte bine, dar nu necesar, cu cât este mai mică kendama este mai ușoară, dar și gaura din minge este mai mică.

Plecând de aici, este preferabil mărimea mini pentru copii, pentru adolescenți cea standard.

2. Coordonarea mână-ochi – Trebuie să antrenați coordonarea mână-ochi, iar pentru suficient timp rateurile vor însemna zgârieturi, lovituri și, în general, semne pe corpul kendamei sau chiar ciobiri ale vopselei de pe minge.

Un sfat bun de urmat ar fi ca prima kendama să nu fie din cele special colorate, lemn mai special, ediții speciale sau limitate.

3. Greutăți speciale – Kendamele de greutăți speciale sunt pentru persoane deosebite: cele din plastic și foarte nimerite pentru copii mici și nu foarte puternici.kendama jocuri sfaturi reguli

Cele metalice sunt foarte rezistente, dar în același timp grele, necesită atât putere, cât și îndemânare pentru a nu provoca accidente.

Deci, cu siguranță, prima kendama va fi una standard, care nu este nici foarte scumpă.

4. Personalizare – O mică personalizare poate fi nu numai culoarea mingii (tama), dar și culoarea sforii (ito). Se găsesc numeroase sfori cu diverse culori, deci tu va trebui să înveți să schimbi și cum să faci nodul la sfoara kendamei tale.

5. Locație prietenoasă – Dacă începi să te joci imediat după procurare, cu noua ta kendama, o să observi foarte curând apariția micilor stricăciuni ce nu-ți vor face plăcere. Adu-ți aminte de ceea ce te-am învățat inainte și caută articolele noastre și vei descoperi cum să-ți întreții kendama. Aminteșteți mereu cele 5 principii de bază.

Acum ai kendama, știi o groază de lucruri despre numele și întreținerea ei, dar dacă te uiți la cei din jur sau, și mai rău, pe YouTube, te sperii de minunățiie pe care știu alți să le facă.

kendama-sfaturi36. Priza corectă – Majoritatea începătorilor au tendința să apuce kendama ca pe un ciocan și să balanseze mingea pentru a o prinde într-una din cupe. Cu puțin noroc poate reușește.

  • Priza sara – Mult mai profitabilă este o priză a mânerului (ken) mai lejeră, între degetul opozabil și arătător, ca și cum ai ține un creion, sprijinind sau nu, corpul cupelor (sarado) cu celelalte degete.
    Se flexează genunchii, se coboară brațul, apoi împingând în sus cu genunchii tragem mingea (tama) spre noi, pentru a o prinde în una din cupe, mare sau mică (o-zara sau ko-zara), în funcție de cum am pregătit priza.

Priză asemănătoare te poate pune în poziția de a avea cupa de bază (chu-zara) și a face prinderea cu ea.

Aceste prize, findcă sunt de lângă corpul cupelor (sarado), au numele generic de prize sara și sunt apreciate de începători pentru că sunt simple, sigure, trăgând mingea în sus, creierul și ochiul vor fi mai puțin solicitate.

  • Alte prize de bază sunt cele numite prize ken, corpul fiind ținut ca un mâner de sabie, opozabilul pe o parte, iar restul degetelor pe partea opusă, în funcție de unde vrem să prindem mingea vom orienta și kendama.kendama jocuri sfaturi reguli

Cu prizele ken, este mai ușor să se tragă mingea mai mult sau mai puțin, între corpul dumveavoastră și ken. Mișcarea de a prinde mingea va fi mai scurtă, verticală și liniară, fără nici un arc de cerc.

Aceste prize sunt, într-adevăr, importante, mai ales pentru începători, utilizând genunchii și brațul drept amortizoare.

Urmărind mingea în zbor cu corpul și brațul, practic se încetinește mișcarea bilei și vă oferă mai mult timp pentru a face captura, menținând mingea în aproximativ același cadru vizual pe parcursul trucului. Da, la început vă veți simți neîndemânatic, dar cu puțin exercițiu se va rezolva ușor. Nu uitați de flexarea genunchilor.

  • Priza lumânare – este specifică prinderii mingii pe cupa de bază (chu-zara). Prin analogie, o priză a părți terminale a mânerului (ken-jiri) poate fi încercată la prinderea mingii pe vârf (ken-saki).

O altă priză pentru acest din urmă truc este și priza mingii. Cu genunchi flexați, aducând corpul kendamei pe un arc de cerc, o mișcare amplă în sus și tras în jos, cu ceva antrenament, veți prinde vârful în minge.

7. Tips for tricks – Alte câteva sfaturi pentru a învăța să te joci corect cu kendama:

  • Dacă rămâneți blocat într-un truc, adică nu iese după multe încercări, este de preferat să treceți lkendama jocuri sfaturi regulia altul. Marea surpriză va fi că după această pauză, veți rezolva trucul mai ușor.
  • Cu excepția trucurilor în care se prinde mingea sau corpul în vârf sau în minge, încearcă să păstrezi mișcări scurte și verticale.
    La prinderea mingii în vârf este important ca în poziția sus să nu fie foarte luminată mingea, pentru că puteți pierde urmărirea găurii în lumina puternică.
  • Deși este din lemn, datorită vitezei suficient de mari, lovirea cu kendama, corp sau minge, poate fi periculoasă atât pentru voi cât și pentru obiectele casabile din spațiul adiacent.
  • Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim despre setarea kendamei în funcție de mâna cu care o conduceți. Pentru a ne reaminti, reluați materialul cu schimbarea aței la kendama. Setarea clasică pentru a efectua trucuri standard înseamnă că, ținând kendama cu mâna conducătoare și cupa mare în sus, sfoara este totdeauna înspre interior.

Lasa un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de email nu va fi publicata.

* Sunt de acord cu prelucrarea datelor personale conform Politicii de Confidentialitate a magazinului